Approving opinion on the draft law on ministerial responsibility, Mr O.Efrim (public liability, civil and criminal government members)[EN]
Pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege privind raspunderea ministeriala, dl O.Efrim (responsabilitatea politică, civilă şi penală a membrilor guvernului)[RO]
Pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege privind raspunderea ministeriala, dl O.Efrim (responsabilitatea politică, civilă şi penală a membrilor guvernului)[RU]
Pentru
aprobarea Avizului la proiectul de lege privind raspunderea ministeriala, dl
O.Efrim (responsabilitatea politică, civilă şi penală a membrilor guvernului)
OZ din 16.01.2013
În
opinia noastră, inițiativa legislativă nu
poate fi susţinută, pentru că, în mare parte, codifică în mod eronat conceptul
de responsabilitate ministerială. Proiectul de lege în mare parte este
redundant, pentru ca acesta a preluat în formula declarativă reglementările
care deja se conţin în Constituţia, Legea cu Privire la Guvern şi în Legea cu
privire la Regulamentul Parlamentului.
Art.1
(mandatul), 2 (responsabilitatea în faţa Parlamentului), 3 (exprimarea
neîncrederii), 4 (Demisia Guvernului), 8 (prezentarea informaţiei), 10
(acţiuni), 12 (formele răspunderii), 13 (răspunderea civilă), 14 (răspunderea
disciplinară), 15 (răspunderea contravenţională), 16 (răspunderea penală), 18
(competenţa de judecare) sunt redundante şi repetitive, în esenţă reproduc în
forma declarativă normele legislative executorii existente anterior.
Art. 2 (răspunderea politică
colectivă), 5 (răspunderea politică individuală), 17 (suspendarea din funcţie)
conţin prevederi noi.
Practică internaţională relevantă
stabilește noţiunea de răspunderea colectivă ministerială cu referire la
membrii Cabinetului de Miniştri, persoanele politic numite şi investite de
către Parlament. Responsabilitatea ministerială politică nu se referă la
conducătorii instituţiilor responsabile de implementare a politicilor (aşa
numite agenţii)[1]
sau la conducătorii autorităţilor autonome[2].
Ultimii nu sunt investiţi politic şi nu pot purta responsabilitatea politică
colectivă, în acest caz existînd alte forme de responsabilizare.
Responsabilitatea politică colectivă include responsabilitatea principală în
faţa Parlamentului, dar şi sprijinul public pentru deciziile şi hotărîrile
Cabinetului de Miniştri[3].
În cazul în care un ministru este în dezacord şi îşi doreşte promovarea publică
a opiniei sale, acesta va pleca din Cabinetul de Miniştri sau se va iniţia procedura
de demitere a acestuia).
Responsabilitatea politică
individuală în sensul clasic al noţiunii
este responsabilitatea pentru mandatul Ministerului condus în sens îngust,
adică pentru calitatea, corectitudinea, coordonarea, comunicarea şi evaluarea politicilor.
În sensul larg al cuvîntului, responsabilitatea
politică individuală se extinde asupra controlului performanţei agenţiilor
ministeriale care raportează Ministerului sau sunt în subordinea acestuia[4],[5].
Miniștrii trebuie să accepte imputarea responsabilităţii personale, prin urmare
să-şi prezinte demisia, în cazul greșelilor majore care ţin de calitatea,
corectitudinea sau rezultatul advers al politicii, dar şi pentru situaţii
scandaloase în activitatea agenţiilor subordonate.
Cu excepţia procedurilor
parlamentare de responsabilizare a Cabinetului investit, responsabilităţii
penale și civile corespunzătoare, responsabilitatea
politică colectivă şi individuală nu sunt codificate prin reglementări separate.
Responsabilitatea politică este, în
mod evident, codificată prin normele
neregulatorii, prin acorduri politice şi în calitate de norme publice soft,
care se respectă prin practica funcţionării. Responsabilitatea politică nu poate fi reglementată prin normele
juridice-executorii. Exemplele sunt nenumărate: Codul Ministerial al
Cabinetului Britanic[6]
sau Codul de etică al Executivului din Australia.
Experienţa britanică a
responsabilităţii ministeriale codifică 9 principii cheie:
1)
Miniştrii Cabinetul au
responsabilitatea colectivă, cu excepţia anumitor situaţii sau probleme politic
agreate,
2)
Miniştrii sunt responsabili în
faţa Parlamentului pentru politicile, efectele acestora şi acţiunile agenţiilor
sectoriale,
3)
Miniştrii se prezintă prompt în
faţa Parlamentului, prezintă informaţi și răspunsuri adecvate, corecte, iar în
cazul erorilor intenţionate sau din incompetența vădită vor prezenta cererea de
demisie,
4)
Miniştrii vor prezenta informaţii
şi rapoartele Parlamentului într-o manieră onestă, excepţia făcînd prevederile
legii cu privire la accesul la informaţii,
5)
Miniştrii poartă răspunderea
individuală pentru informaţiile prezentate de către angajaţii publici din
minister sau din agenţiile sectoriale,
6)
Miniştrii vor respecta principiul
de evitare a conflictului de interese (interesele private în conflict cu cele
publice în calitate de ministru),
7)
Miniștrii nu vor accepta careva
beneficii personale sau private în exercițiul funcţiei ministeriale,
8)
Miniştrii nu vor folosi resursele
administrative în scopurile personale şi în special politice,
9)
Miniştrii vor respecta şi vor
contribui la menţinerea caracterului nepolitic al agenţiilor sectoriale şi
angajaţilor din serviciul public.
[1] Spre exemplu: CNAM, CNAS, FRSP, CNEAS, AM, AEE, IF, agenţiile
poliţieneşti, CNA, Moldsilva, etc
[2] Spre exemplu: CNPF, ANRE, Consiliul Concurenţei, Procuratura, CSM,
CCA, BNM, etc
[3] V.Bogdanor, On Forms of Accountability, Oxford, http://clients.squareeye.net/uploads/2020/documents/2020%20accountability%20WEB.pdf
[5] S.L. Sutherland, Responsabile Government and Ministerial
Responsibility: Every Reform is its Own problem, Canadian Journal of Political
Science, 1991
[6] Codul Ministerial al Cabinetului britanic, 2010, http://www.cabinetoffice.gov.uk/sites/default/files/resources/ministerial-code-may-2010.pdf
, Standards of Ministerial Ethics, Australian Practice http://www.dpmc.gov.au/guidelines/docs/ministerial_ethics.pdf