Утверждение заключения по проекту закона о министерской ответственности , г-н O.Eфрим ( гражданской ответственности, гражданского и уголовного членов правительства)

Утверждение заключения по проекту закона о министерской ответственности , г-н O.Eфрим ( гражданской ответственности, гражданского и уголовного членов правительства)

 


Pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege privind raspunderea ministeriala, dl O.Efrim (responsabilitatea politică, civilă şi penală a membrilor guvernului)

 

 

 

OZ din 16.01.2013

 

În opinia noastră, inițiativa legislativă nu poate fi susţinută, pentru că, în mare parte, codifică în mod eronat conceptul de responsabilitate ministerială. Proiectul de lege în mare parte este redundant, pentru ca acesta a preluat în formula declarativă reglementările care deja se conţin în Constituţia, Legea cu Privire la Guvern şi în Legea cu privire la Regulamentul Parlamentului.

           

Art.1 (mandatul), 2 (responsabilitatea în faţa Parlamentului), 3 (exprimarea neîncrederii), 4 (Demisia Guvernului), 8 (prezentarea informaţiei), 10 (acţiuni), 12 (formele răspunderii), 13 (răspunderea civilă), 14 (răspunderea disciplinară), 15 (răspunderea contravenţională), 16 (răspunderea penală), 18 (competenţa de judecare) sunt redundante şi repetitive, în esenţă reproduc în forma declarativă normele legislative executorii existente anterior.

            Art. 2 (răspunderea politică colectivă), 5 (răspunderea politică individuală), 17 (suspendarea din funcţie) conţin prevederi noi.

            Practică internaţională relevantă stabilește noţiunea de răspunderea colectivă ministerială cu referire la membrii Cabinetului de Miniştri, persoanele politic numite şi investite de către Parlament. Responsabilitatea ministerială politică nu se referă la conducătorii instituţiilor responsabile de implementare a politicilor (aşa numite agenţii)[1] sau la conducătorii autorităţilor autonome[2]. Ultimii nu sunt investiţi politic şi nu pot purta responsabilitatea politică colectivă, în acest caz existînd alte forme de responsabilizare. Responsabilitatea politică colectivă include responsabilitatea principală în faţa Parlamentului, dar şi sprijinul public pentru deciziile şi hotărîrile Cabinetului de Miniştri[3]. În cazul în care un ministru este în dezacord şi îşi doreşte promovarea publică a opiniei sale, acesta va pleca din Cabinetul de Miniştri sau se va iniţia procedura de demitere a acestuia).

            Responsabilitatea politică individuală în sensul clasic al noţiunii este responsabilitatea pentru mandatul Ministerului condus în sens îngust, adică pentru calitatea, corectitudinea, coordonarea, comunicarea şi evaluarea politicilor. În sensul larg al cuvîntului, responsabilitatea politică individuală se extinde asupra controlului performanţei agenţiilor ministeriale care raportează Ministerului sau sunt în subordinea acestuia[4],[5]. Miniștrii trebuie să accepte imputarea responsabilităţii personale, prin urmare să-şi prezinte demisia, în cazul greșelilor majore care ţin de calitatea, corectitudinea sau rezultatul advers al politicii, dar şi pentru situaţii scandaloase în activitatea agenţiilor subordonate.

            Cu excepţia procedurilor parlamentare de responsabilizare a Cabinetului investit, responsabilităţii penale și civile corespunzătoare, responsabilitatea politică colectivă şi individuală nu sunt codificate prin reglementări separateResponsabilitatea politică este, în mod evident, codificată prin normele neregulatorii, prin acorduri politice şi în calitate de norme publice soft, care se respectă prin practica funcţionării. Responsabilitatea politică nu poate fi reglementată prin normele juridice-executorii. Exemplele sunt nenumărate: Codul Ministerial al Cabinetului Britanic[6] sau Codul de etică al Executivului din Australia. 

            Experienţa britanică a responsabilităţii ministeriale codifică 9 principii cheie:

1)      Miniştrii Cabinetul au responsabilitatea colectivă, cu excepţia anumitor situaţii sau probleme politic agreate,

2)      Miniştrii sunt responsabili în faţa Parlamentului pentru politicile, efectele acestora şi acţiunile agenţiilor sectoriale,

3)      Miniştrii se prezintă prompt în faţa Parlamentului, prezintă informaţi și răspunsuri adecvate, corecte, iar în cazul erorilor intenţionate sau din incompetența vădită vor prezenta cererea de demisie,

4)      Miniştrii vor prezenta informaţii şi rapoartele Parlamentului într-o manieră onestă, excepţia făcînd prevederile legii cu privire la accesul la informaţii,

5)      Miniştrii poartă răspunderea individuală pentru informaţiile prezentate de către angajaţii publici din minister sau din agenţiile sectoriale,

6)      Miniştrii vor respecta principiul de evitare a conflictului de interese (interesele private în conflict cu cele publice în calitate de ministru),

7)      Miniștrii nu vor accepta careva beneficii personale sau private în exercițiul funcţiei ministeriale,

8)      Miniştrii nu vor folosi resursele administrative în scopurile personale şi în special politice,

9)      Miniştrii vor respecta şi vor contribui la menţinerea caracterului nepolitic al agenţiilor sectoriale şi angajaţilor din serviciul public.

 

 



[1] Spre exemplu: CNAM, CNAS, FRSP, CNEAS, AM, AEE, IF, agenţiile poliţieneşti, CNA, Moldsilva, etc

[2] Spre exemplu: CNPF, ANRE, Consiliul Concurenţei, Procuratura, CSM, CCA, BNM, etc

[5] S.L. Sutherland, Responsabile Government and Ministerial Responsibility: Every Reform is its Own problem, Canadian Journal of Political Science, 1991

[6] Codul Ministerial al Cabinetului britanic, 2010, http://www.cabinetoffice.gov.uk/sites/default/files/resources/ministerial-code-may-2010.pdf , Standards of Ministerial Ethics, Australian Practice http://www.dpmc.gov.au/guidelines/docs/ministerial_ethics.pdf

Share: