Societatea civilă cere publicarea Acordului AIE


Societatea civilă cere publicarea Acordului AIE

Mai multe platforme ale societăţii civile au formulat un apel cerând publicarea Acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), semnat la 23 iulie de Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal. Reprezentanţii societăţii civile au declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la IPN, că acest document are caracter public.

Ghenadie Ţurcanu, vicepreşedintele Consiliului ONG-urilor, a prezentat apelul, menţionând că parcursul european al Republicii Moldova este unica direcţie corectă în dezvoltarea ţării şi, în acest context, se cere publicarea acordului, cu toate anexele lui.

ONG-urile cer alianţei nou-create să îşi asume priorităţile din programul de guvernare precedent şi alte priorităţi necesare pentru a asigura parcursul european şi dezvoltarea ţării. Alianţei i se cere să intensifice eforturile pentru implementarea eficientă a tuturor reformelor iniţiate, în conformitate cu cele mai bune practici europene, în special reformarea justiţiei, combaterea corupţiei şi asigurarea funcţionalităţii CNI.

În altă ordine de idei, semnatarii apelului solicită ca integritatea publică şi criteriul reprezentării echitabile a femeilor şi bărbaţilor să fie parte a algoritmului de desemnare de către partide a persoanelor în funcţiile cu caracter politic.

În primele 100 de zile de la instituirea Guvernului, AIE i se cere să adopte pachetul de legi privind introducerea cotei minime de reprezentare a femeilor şi bărbaţilor, amendamente în legislaţia privind finanţarea partidelor politice, pentru a diminua plafonul de donaţii private. De asemenea, i se solicită să stabilească mecanismul de implementare a legii 2% în conformitate cu bunele practici europene, mecanismul de implementare a pachetului de legi legate de transparenţa proprietăţii mass-media şi să adopte un nou cod al audiovizualului.

Cât ţine de programul de guvernare, societatea civilă solicită să fie consultată în raport cu acesta şi ca în următoarele săptămâni să fie lansat procesul de constituire a Consiliului Naţional de Participare şi alte forme de consultare a organizaţiilor societăţii civile. ONG-urile anunţă că vor monitoriza cu atenţie desfăşurarea procesului de negocieri şi implementarea programului de guvernare şi vor reacţiona pe măsură la orice inconsecvenţe sau abateri în implementarea reformelor.

Apelul este semnat de către Consiliul Naţional al ONG din Republica Moldova, Alianţa Anticorupţie, Platforma pentru Egalitate de Gen, membrii CNP 2012 – 2014, Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte şi Centrul de Resurse Juridice în Moldova.



 

Share: