Opinia privind recuperarea activelor bancare fraudate şi opţiuni de sprijin internaţional

Opinia privind recuperarea activelor bancare fraudate şi opţiuni de sprijin internaţional

Opinia privind recuperarea activelor bancare fraudate si optiuni de sprijin international[EN]
Opinia privind recuperarea activelor bancare fraudate si optiuni de sprijin international[RO]
Opinia privind recuperarea activelor bancare fraudate si optiuni de sprijin international[RU]

 

 

Opinia privind recuperarea activelor bancare fraudate şi opţiuni de sprijin internaţional

 

Sunt posibile 2 configuraţii în investigarea activelor fraudate, anume: prin contractarea agenției private Kroll și  prin contractarea entităților internaționale specializate BIG sau StAR[1] Vorbim despre 2 paradigme de acțiune: (A) BNM/Guvern + Kroll și B) BIG/StARR + Instituțiile specializate de drept. În prima paradigmă (A) avem interesul creditorilor de a recupera activele îndatorate. În a două paradigmă (B) avem interesul de recuperare a activelor fraudate și responsabilizarea persoanelor implicate. Optica acestor două paradigme este diferită, prin urmare și rezultatele finale pot fi diferite.[2]  

Din perspectiva practică configuraţia cu participarea BIG sau StARR este aparent superioară configuraţiei cu participarea Kroll (agenția privată) la capitolele: gradul şi calitatea de cooperare necesare în desfășurarea activităților (este esenţa acestei configuraţiei), spectrul strategiilor penale și civile în funcție de caz, preţul serviciilor şi transferul de capacităţi.

Instituțiile specializate vor determina strategia de recuperare al activelor fraudate reieşind din datele problemei cu privire la: a) şansele condamnării pe plan naţional (țara victimă), b) ţările în care sunt transformate (țara gazdă) activele frauduloase, c) disponibilitatea cooperării relaţiilor bilaterale în materie. Dacă şansele de condamnare pe plan internaţional (țara gazdă) sunt mici sau ţara gazdă nu recunoaşte asemenea infracţiune, ar fi mai indicat folosirea strategiei bazate pe procedurile civile. Dacă cooperarea cu ţara respectivă este bună şi practica de recuperare din aceasta ţară la fel şi şansele de condamnare pe plan naţional sunt bune, atunci opţiunea cu procedurile penale sunt recomandate. În realitate poate exista o strategie care folosește strategii complementare în funcție de țară. Îndată ce strategia este configurată, autorităţile publice vora opta pentru una din opţiunile de sprijin internaţional.

Rolul instituţiilor specializate ale statului (instituțiile de drept) este vital pentru a avea finalitatea recuperării activelor fraudate. Activităţile de îngheţare al activelor în ţara gazdă, confiscarea acestora în ţara gazdă şi recuperarea/repatrierea activelor din ţara gazdă nu este posibilă fără concursul activ al instituţiilor specializate  ale statului. Activitatea de identificare al activelor fraudate în ţara gazdă poate fi desfăşurată prin contractare, însă rolul instituţiilor statului ramîne important.

Kroll are capacitatea de a realiza activităţi de identificare şi de trasare al activelor. Este necesară înţelegerea exactă a responsabilităţilor companiei contra unui cost substanţial de 30%-50%. BIG şi StAR ca subdiviziunile instituţiilor internaţionale sau fundaţia, centrul specializat pot oferi un spectru de servicii comparabile, adițional  sprijinul consolidării capacităţilor instituţionale ale instituţiilor publice. Cooperarea strînsă cu autorităţile specializate este necesară pentru a avea întregul spectru al activităţilor de recuperare.

Dacă contractul se încheie dintre Kroll și BNM/Guvern, clauzele contractului nu sunt publice, la fel și sarcinele puse în contract nu sunt clare. Este evident că realizarea tuturor activităților de recuperare al activelor fraudate trebuie să implice un rol cheie și determinant în privința multor etape al instituțiilor de drept din Moldova. Faptul că contractul nu implică instituțiile de drept poate pune obstacole importante în realizarea scopului contractului. Mai mult ca atît, BNM (creditorul băncilor fraudate) și Guvernul (garant al creditului emis de BNM) au interesul statutar de recuperare a activelor fraudate și efectiv recuperarea creditului acordat și respectiv garantat și implicit nu responsabilizarea penală a persoanelor beneficiare ale activelor fraudate.

Dacă contractul se încheie dintre instituțiile specializate de drept și BIG sau StARR, prevederile acetuia sunt publice. Instituțiile publice specializate (Procuratura, CNA, SIS, Fisc) au sarcina de recuperare a activelor fraudate și responsabilizarea penală a persoanelor implicate în fraudă, adică mandatul este mai cuprinzător. Rămine la discreția acestora să determine strategia concretă pe fiecare caz de fraudă.   

 

 



[1] A se vedea detalii la cap. 5.  BIG= Basel Institute on Governance, StAR= The Stolen Asset Recovery Initiative (StAR), Banca Mondială, UNODC

[2] Teoretic vorbind este posibilă complementarea paradigmelor discutate.

Share: