Spaţiul european va oferi beneficii pentru fiecare cetăţean în parte, CNP

Spaţiul european va oferi beneficii pentru fiecare cetăţean în parte, CNP



Spaţiul european va oferi beneficii pentru fiecare cetăţean în parte, CNP


Spaţiul european va oferi beneficii care urmează a fi resimţite de fiecare cetăţean în parte. Republica Moldova este compatibilă cu valorile europene şi trebuie să se aprofundeze în procesul de integrare europeană. Uniunea Europeană îi va permite cetăţeanului să fie parte a unei economii prospere, a unui stat democratic, cu standarde recunoscute, susţine preşedintele Consiliului Naţional pentru Participare, Sergiu Ostaf.

Potrivit lui Ostaf, chiar dacă îşi îndreaptă calea spre Europa, Republica Moldova nu trebuie să renunţe la contactele cu Uniunea Vamală Euroasiatică pentru că un stat trebuie să utilizeze toate resursele pentru dezvoltarea multilaterală.

Sergiu Ostaf susţine că există unele restanţe în procesul de integrare europeană. Una dintre ele ţine de domeniul social. „Guvernul întârzie să obţină rezultate în special în ceea ce ţine de incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. În Uniunea Europeană se regăseşte conceptul de solidaritate, când întreaga societate este responsabilă de pătura vulnerabilă”, a spus Sergiu Ostaf în cadrul unei conferinţe de presă la IPN.

Coordonatul grupului de mediu din cadrul CNP, Alecu Reniţă, a spus că numai integrându-ne în acest spaţiu şi fiind nevoiţi să respectăm standardele europene de mediu vom începe să rezolvăm multe din problemele care există în ţară. „Dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova poate să aibă o perspectivă numai în cadrul Uniunii Europeană”, susţine Alecu Reniţă.

Coordonatorul grupului economic din cadrul CNP, Adrian Lupuşor, susţine că prin asocierea cu Uniunea Europeană, în special prin semnarea Acordului de Liber Schimb, Aprofundat şi Comprehensiv, vom putea observa o creştere de circa 6% a Produsului Intern Brut, însă acest lucru nu se va întâmpla imediat, ci treptat. „Pentru consumatori asta înseamnă ieftinirea produselor importate, deoarece vom renunţa la o serie de taxe vamale. Pentru business înseamnă ieftinirea materiei prime, eliminarea restricţiilor pentru exportul animalier, eliminarea restricţiilor privind accesul pe piaţa turcească etc”, a spus Adrian Lupuşor.

Coordonatorul grupului de securitate din cadrul CNP, Arcadie Barbăroşie, a spus că asocierea cu Uniunea Europeană va contribui la securitatea naţională. „Vom beneficia de o politică comună de securitate şi apărare. Sectorul de securitate va fi mult mai controlat şi  transparent”, a spus Arcadie Barbăroşie. Acesta a adăugat că Uniunea Europeană va susţine Republica Moldova în soluţionarea conflictului transnistrean.
Este cu siguranţă unica perspectivă de dezvoltare de lungă durată a Republicii Moldova.



Mass Media

http://www.ustream.tv/recorded/40373474
http://www.ipn.md/ro/societate/57950
http://www.trm.md/ro/social/societatea-civila-despre-mar-ul-din-3-noiembrie-pro-si-contra/
http://tribuna.md/2013/11/01/societatea-civila-multumita-si-nu-prea/

Share: